După sintetizarea conceptului și după găsirea unei locații adecvate am trecut efectiv la realizarea proiectului.

Mai întâi s-au realizat toate studiile necesare și s-au întocmit cu foarte mare atenție proiectele de arhitectură și rezistență și s-au obținut avizele necesare. Au fost mai multe variante de proiecte de arhitectură propuse și după „lungi deliberări” ne-am oprit asupra celui care reprezenta cel mai bine conceptul nostru:

„Când verdele pădurii „atinge” frumoasa vilă rezidenţială”

S-a trecut apoi la amenajarea şantierului şi la realizarea construcţiilor propriu-zise. Datorită faptului că studiul geotehnic ne arătase faptul că terenul ales era străbătut de câteva izvoare mai întâi am trecut la captarea acestora şi la drenarea solului. Am realizat o reţea de tuburi de drenaj care pot asigura oricând o bună drenare atunci când pânza freatică ajunge la cote mai înalte în anotimpurile ploioase.

S-au realizat deasemeni şanţuri care au fost umplute cu diverse sorturi de pietriş şi nisip, respectându-se întocmai indicaţiile inginerilor geotehnişti, tot pentru drenarea şi stabilitatea solului.

După aceste lucrări prealabile şi foarte necesare s-a trecut apoi la cofrarea şi realizarea fundaţiilor care, spre deosebire de multe alte fundaţii, care se realizează în mod curent la astfel de lucrări, au fost foarte bine armate pentru a conferi o foarte bună rezistență întregii clădiri.

După aceasta s-a turnat placa de beton peste fundații, care și aceasta a fost foarte bine armată. Atât pentru fundații cât și pentru placa de la parter s-au folosit betoane de mărci superioare față de normal, aceste betoane fiind aditivate corespunzător cu produse de calitate Sika pentru o mai bună rezistență și în principal pentru impermeabilizarea betonului la infiltrațiile de apă.

Apoi s-a trecut la ridicarea pereților parterului, pereți realizați din bolțari făcuți la comandă cu materiale naturale locale (piatră, nisip) după o rețetă specială dată de competentul nostru inginer structurist, om cu o vastă experiență în domeniul construcțiilor (atât experiență în construcții civile cât și industriale și de geniu).

A urmat placa peste parter și ea foarte bine armată și calculată pentru o rezistență maximă în cazul unui cutremur. De fapt la calculul de rezistență pentru întreaga clădire s-au folosit coeficienţi maximi pentru calculul diverselor încărcări cât și coeficientul maxim pentru un posibil cutremur de pământ.


Terasa de la etaj și grinzile peste parter sunt turnate bloc cu placa peste parter formând un tot unitar bine armat și foarte rezistent, betonul utilizat fiind marcă superioară și bine aditivat.


Au urmat zidurile etajului precum și centurile și stâlpii de susținere a acoperișului, cu aceasta lucrările de beton și zidărie ale corpului principal de casă încheindu-se.


Acoperișul a fost construit din lemn de brad și molid și este o structură clasică, solidă, „în scaune”, pregătită să susţină o învelitoare din ţiglă grea şi rezistentă tip Bramac Alpina. Toate elementele din lemn au fost tratate în prealabil cu substanţe antifungice şi ignifuge.


În acoperişul în două ape şi cu o lucarna, lucarnă cu valoare practică(sub ea creându-se un loc de depozitare la etaj) dar şi estetică, au fost încastrate ferestre Velux acolo unde s-a dorit o iluminare mai bună a încăperii.

În paralel cu ridicarea corpului principal de casă s-a lucrat și la piscina din fața imobilului precum și la „casa de oaspeţi” – al doilea corp de clădire care poate avea diverse întrebuinţări în funcţie de dorinţe: casă de oaspeţi, birou, casă pentru personalul de îngrijire al proprietăţii, etc..

Pentru piscină s-a optat pentru o construcţie circulară care să se înscrie cât mai bine în ambientul natural. S-a urmărit construcţia unei piscine îngropată, solidă, cu pereţi groşi din beton armat.

Betonul utilizat a fost marcă superioară şi a fost aditivat corespunzător cu produse de impermeabilizare şi plasticizare de la Sika. Suplimentar s-a utilizat membrană hidroizolantă, smoală precum şi carton bituminat pentru izolarea exterioară.

Casa de oaspeţi a fost realizată cu aceeaşi grijă ca şi corpul principal de casă şi este o construcţie pe un singur nivel.

După toate fazele de construcţie s-a trecut la fazele de amenajare interioară şi exterioară a celor două corpuri de clădire, a piscinei şi a curţii (gard, alei, terase, grădină).


Clădirea principală a fost mai întâi tencuită la exterior şi interior şi sau montat gemuri termopan de producţie germană de foarte bună calitate. Apoi casa a fost izolată termic la exterior cu polistiren expandat de densitate mare, de calitate elvețiană, ignifugat, cu sistem de suprapunere a marginilor plăcilor pentru o perfectă izolare termică.

Apoi s-a izolat termic și acoperișul la interior cu straturi de polistiren expandat, izopren cu folie de aluminiu, vată minerală. Peste aceste straturi s-a finisat apoi cu plăci de rigips sau s-a pozat lambriu din lemn de pin de calitate pentru un aspect estetic ridicat.

S-a trecut apoi la interior la realizarea instalațiilor electrice, de date, de apa și scurgere, toate fiind realizate cu materiale de top și cu foarte mare grijă. După care, la interior totul a fost placat cu ghips-carton iar pereții perimetrali, sub acest strat de ghips-carton, au fost izolați din nou și la interior cu plăci de polistiren expandat. De data aceasta s-au utilizat plăci mai subțiri și cu o densitate mai mică pentru a păstra punctul termic al peretelui înspre exterior(aceasta pentru a evita condensul; pentru ca pereții să respire s-au realizat şi „guri” pentru aerisire care ajung prin pod la exterior). Așadar toți pereții exteriori ai imobilului au o dublă izolare termică (strat de tencuială+plăci polistiren la exterior iar la interior strat de tencuială+plăci polistiren+ghips-carton). A fost un cost suplimentar important (la izolarea acoperişului şi pereţilor exteriori) dar s-a urmărit atingerea unui coeficient termic ridicat al imobilului, acesta putând fi încălzit într-un mod ecologic și cât mai economic cu ajutorul tehnologiilor moderne: panouri solare, radiante sau a pompelor de căldură, etc..

Tot în scopul îmbunătățirii coeficientului termic al casei, podeau parterului, după montarea elementelor de hidroizolații, a fost „căptuşită” cu un strat gros de polistiren extrudat de mare densitate peste care a fost montat un strat de polietilenă de protecţie şi în cele din urmă s-a turnat un strat gros de şapă de egalizare, şapa fiind aditivată suplimentar cu aditivi marca Sika care să confere în plus o mai bună hidro şi termoizolaţie.

La final suprafaţa pereţilor interiori a fost acoperită cu 3 straturi de vopsea lavabilă albă cu proprietăţi antifungice, s-au montat glafuri de marmură la geamuri, s-au realizat câteva scafe de ghips-carton pentru o iluminare mai bună, s-a realizat tot din ghips-carton elementul tip bar ce desparte zona de bucătărie de cea de luat masa şi s-au montat caloriferele calculate pentru fiecare încăpere.

În acelaşi mod s-a procedat, după terminarea fazelor de construcţie, şi pentru casa de oaspeţi în ceea ce priveşte amenajarea interioară şi exterioară (sau folosit aceleaşi materiale şi proceduri ca în cazul corpului principal de casă). Câteva imagini vor fi sugestive în acest sens:

În ceea ce priveşte piscina s-au montat tubulaturile, s-a realizat canalul perimetral (deoarece este o piscină cu recircularea apei peste parapet nu mită şi „piscină cu luciu de apă”) şi s-a realizat o terasă pentru plajă care să mascheze şahturile amenajate pentru tubulatură şi pentru aparatura ce deserveşte piscina.


 Pe întreaga suprafață a piscinei au fost aplicate, apoi, mai multe straturi de hidroizolații și tencuieli de proveniență Mapei.

În ceea ce privește curtea aici s-au realizat mai multe lucrări:

Mai întâi au fost realizate canalizările  precum și racordurile la apă și alte instalații.

Apoi curtea a fost nivelată, urmărindu-se să se păstreze ușoara pantă naturală a terenului. S-a întins apoi pe toată suprafața piatră spartă calcaroasă care a fost tasată cu placa vibratoare, această operație fiind necesară pentru o mai bună fixare a întregului sol. Peste piatra spartă s-a adăugat un start gros de pământ.

După care s-au realizat din beton terasele și aleile care să facă legătura dintre corpurile de casă, piscină și grădină.

În paralel s-a construit și împrejmuirea proprietății pentru care s-a optat pentru un gard masiv din beton armat după un model clasic românesc cu romanate acoperite cu țigle. Golurile au fost umplute cu lemn de pin canadian, un model cu scânduri verticale „una faţă, una spate”. Elementele de beton au fost placate cu piatra naturală.

                La final s-au  montat parapete la terase din fier forjat cu motive florale clasice potrivite cu întreaga amenajare. Porţile de acces pe proprietate sunt tot din fier forjat vopsit negru cu patină culoarea cuprului.

                Vă mulţumim pentru atenţie şi vă invităm cu căldură să vizitați proiectul nostru din mijlocul naturii!