Așadar iată câteva date tehnice despre acest proiect.
Date regim juridic și economic:
- proiectul este situat la imobilul de pe strada Calea București numărul 313 și este proprietatea privată a persoanei juridice SC Provest SRL din Brașov și este înscris în C.F. nr.27502BV, Nr. top 7168/1/2/2/1/2;
- amplasamentul se situează în categoria de importanţă „C” medie, clasa de importanţă III- normală;
- U.T.R. (unitate teritorială de referinţă): 4;
- destinația zonei – UTR.62 locuințe și funcțiuni complementare conform P.U.D. aprobat cu H.C.L nr. 682/14.11.2005;
- este situat în zona D conform zonificare aprobată cu HCL.410/99 și 333/00;
- indici de ocupare ai terenului: POT 13,58%, CUT 0,24;
Date privind accesibilitatea, caracteristicile parcelei de teren, limite, vecini:
- accesul la proprietate se realizează printr-un drum de ţară neamenajat (neasfaltat), lungimea acestuia până la drumul de acces amenajat „Calea Bucureşti – variantă” fiind de cca. 140m;
- parcela de teren are aproximativ forma unui triunghi dreptunghic situat cu ipotenuza paralel cu drumul de acces iar relieful prezintă o pantă uşoară pe direcţia est-vest;
- suprafața terenului în cartea funciară este de 1200mp;
- vecinătăţile sunt: pe latura nordică drumul de acces; pe latura sud-vestică şi nord vestică sunt curţi şi construcţii (vile cu caracter rezidenţial); pe latura sud-estică se află un drum de acces spre vila din vecinătate; de cealaltă parte a drumului de acces la proprietate (pe latura nordică) se află un teren de tip fâneaţă, liber şi care conţine un mic lac.
Date tehnice constructive și de rezistență:
- pentru cota ±0 a construcției corespunde cota topografică de 662,00;
- terenul pe care s-a amplasat proiectul este unul argilos-nisipos având înglobate elemente de grohotiș rulat fiind totodată străbătut de izvoare și ape de infiltrație;
- fundația a necesitat realizarea, în prealabil, de straturi de fundare din sorturi de piatră bine compactată;
- fundația a fost încastrată cel puțin 20cm în aceste straturi de fundare și a avut înălțimi cuprinse între 1,40-2,70m;
- înainte de turnarea fundațiilor s-a realizat o rețea de drenaj pe aproape întreaga suprafață a terenului (rețea din canale de drenare umplute cu diverse sorturi de piatră și nisip, precum și din tuburi PVC de drenaj);
- pardoseala peste fundații s-a turnat după umplerea golurilor dintre pereții fundațiilor cu refuz de ciur și piatră spartă bine compactate și după lucrările de armare;
- pereții parterului au fost executați din bolțari ecologici realizați din sorturi de piatră, nisip și ciment;
- planșeul peste parter a fost executat din beton armat monolit, turnat în același timp cu grinzile de rezistență;
- pereții mansardei înalte au fost executați din același material ca și cei ai parterului;
- șarpanta a fost executată din material lemnos (lemn de rășinoase care a fost tratat în prealabil tratat antifungic și ignifugat), tavanul mansardei fixându-se de structura șarpantei;
- centurile de la nivelul mansardei au fost realizate din beton armat în care au fost încastrate legăturile pentru grinzi;
- învelitoarea a fost realizată din țigle Bramac Alpina;
Date despre suprafețele încăperilor:
| ÎNCĂPERE | SUPRAFAȚĂ UTILĂ(mp) |
| CORPUL PRINCIPAL DE CLĂDIRE | |
| LIVING-ROOM | 51,11 |
| BUCĂTĂRIE-BAR | 7,00 |
| BIROU | 13,12 |
| VESTIBUL+DULAP | 8,50 |
| GRUP SANITAR | 3,06 |
| CENTRALĂ TERMICĂ+SPĂLĂTORIE | 7,21 |
| CASA SCĂRII | 7,38 |
| DORMITOR MATRIMONIAL | 17,63 |
| DRESSING | 2,76 |
| BAIE DORMITOR MATRIMONIAL | 7,21 |
| DORMITOR 1 | 13,29 |
| DORMITOR 2 | 14,51 |
| BAIE | 7,21 |
| HOL NIVEL | 6,59 |
| CASA SCĂRII ETAJ | 7,38 |
| DEBARA | 3,31 |
| DEPOZITARE (HOBBY) | 13,12 |
| GARAJ | 26,69 |
| POD | 29,00 |
| TOTAL UTIL CORP PRINCIPAL | 246,08 |
| CASA DE OASPEȚI | |
| CAMERĂ DE ZI+BUCĂTĂRIE | 19,09 |
| DORMITOR | 9,18 |
| GRUP SANITAR | 3,43 |
| SAS DORMITOR | 1,05 |
| SAS ACCES | 1,27 |
| MAGAZIE | 6,91 |
| POD | 28,00 |
| TOTAL UTIL CASĂ OASPEȚI | 68,93 |
| TERASE, ALEI, PISCINĂ, PARCĂRI, ZONE VERZI | |
| TERASA ÎN FAȚA VILEI | 73,00 |
| BALCON ETAJ | 18,05 |
| TERASĂ CASĂ OASPEȚI | 10,45 |
| TERASĂ PLAJĂ | 13,50 |
| ALEI | 235,00 |
| PISCINĂ | 78,50 |
| PARCARE | 45,00 |
| ZONE VERZI | 547,50 |









